Manifesto

Studenția nu înseamnă doar cursuri și examene, ci și o perioadă de transformare. E timpul descoperirilor, al ideilor care te schimbă, al prieteniilor care te formează. Dar este și momentul marilor întrebări: ce fac mai departe, unde mă potrivesc, cum transform ce învăț în ceva care contează cu adevărat?

Credem că tinerii au nevoie de parteneri reali în anii de studiu, care să-i asculte, să-i sprijine și să creeze contexte în care ideile lor pot prinde contur prin încredere, dialog și experiențe în care să poată testa, învăța și crește. Studenții nu sunt doar „viitorul”, ci oameni care pot face diferența chiar de acum, dacă au spațiul și susținerea potrivite.

Mindcraft Academy este un program dezvoltat de Fundația Friends For Friends, inițiat și finanțat de BRD Groupe Société Générale. S-a născut din dorința de a construi un dialog autentic și constant cu studenții din România și funcționează ca o platformă de învățare, explorare și colaborare care susține dezvoltarea personală și profesională a unei noi generații de lideri și creatori de schimbare.

Cercetarea „Student în România. Tânăr în România” ne-a ajutat să înțelegem mai bine nevoile, aspirațiile și provocările tinerilor de azi și să construim inițiative relevante. În Hub-urile BRD, amenajate în universități partenere din toată țara, studenții găsesc spații de întâlnire și experiment, unde pot participa la proiecții de film, dezbateri, ateliere și conversații cu antreprenori și profesioniști din domenii diverse.

Leadership Academy propune ateliere interactive, mentorat și masterclass-uri care dezvoltă abilități de leadership, comunicare și gândire strategică. Big Decision Day, organizat imediat după sesiunea de examene, oferă un cadru dedicat alegerilor importante legate de parcursul educațional și profesional. În plus, prin programul de burse de mobilitate BRD HUB START, susținem studenții implicați să participe la experiențe relevante de învățare și schimb de bune practici, pe care le pot aduce apoi înapoi în organizațiile și comunitățile lor. Iar asta este doar o parte din ce ne-am propus să construim.

Canalele digitale Mindcraft Academy extind această comunitate dincolo de spațiile fizice și conectează tinerii cu ligile și organizațiile studențești, dar și cu alte comunități și inițiative relevante pentru ei. În același timp, dezvoltăm conținut dedicat, creat special pentru noua generație, care aduce în prim-plan teme actuale, povești inspiraționale și resurse utile pentru parcursul lor personal și profesional.

Prin acest mix de cercetare, educație și experiență practică, Mindcraft Academy devine o punte între mediul universitar, mediul profesional și societate. Mai mult decât un program, este un spațiu de creștere și colaborare, unde tinerii își pot descoperi direcția, pot construi relații autentice și pot contribui activ la modelarea propriului viitor și al comunităților din care fac parte.

Credem în tineri care pun întrebări, care caută sens și care vor să facă lucrurile mai bine. Iar misiunea noastră este să le oferim contextul, resursele și încrederea de care au nevoie pentru a face acest lucru.

ECHIPA MINDCRAFT ACADEMY

Danina Arsene Directoare de Programe

Vlad Tăușance Director de Strategie

Luiza Brașoveanu Manager Proiect

Andra Alexa Manager Proiect

Paul Petrache Manager Comunicare programe de tineret

Isabelle Toma Social Media Manager programe de tineret

Ariana Coman Video Producer programe de tineret

MIhai Ghiduc Consultant conținut programe de tineret

FUNDAȚIA FRIENDS FOR FRIENDS

Alexandra Cantor Directoare Executivă

Ingrid Weber Directoare Financiară

Zenaida Tătaru Manager Program

Silvia Ciubotaru Manager Program