Mindcraft Academy. O punte între universitate și ce urmează după ea.

ARTICOLE

Cum ar fi să descoperi o meserie la care nu te-ai gândit până acum doar aruncând o minge? Așa a pornit JobPong, jocul Mindcraft Academy inspirat de beer pong. În…
Cum arată o carieră de scriitor? Poți să trăiești din scris sau ai nevoie și de un alt job? Și cum îți faci loc pentru o pasiune în timp ce…

PROGRAME

Flavia Popa

„

Știm că presiunea e mare – sesiuni, anxietate, tot stresul legat de performanță. De aceea, vrem să susținem viața de campus prin huburi create în universități și prin inițiative care dau naștere unor comunități reale. Vrem să construim împreună puntea dintre amfiteatru și primul job, prin programele pe care le susținem: ateliere, sesiuni de mentorat, granturi pentru asociațiile studențești.”

Flavia Popa

Secretar General BRD – Groupe Société Générale

Vlad Tăușance

„

Dincolo de bineînțelesuri, studenția nu vine cu garanții, dar implică cu un pas vizibil spre maturizare: mai multă grijă pentru sănătate, carieră și context social, mai mult discernământ în informare și cultură. Educația – universitară sau financiară – nu schimbă totul brusc, dar deschide uși și formează gândirea critică.”

Vlad Tăușance

Director de Strategie, Fundația Friends For Friends

VIDEO

Lansare cercetare „Student în România. Tânăr în România”
Bootcamp BRD HUB START
Lansarea HUB-ului BRD din ASE
Big Decision Day
Educația financiară
Cum îți gestionezi finanțele

PARTENERI