Iluzia competenței digitale: Generația Z din România, între încredere excesivă și realitatea ultimului loc din UE

Există ceva paradoxal în felul în care tinerii în 18 și 25 de ani din România își autoevaluează competențele digitale. Această generație profund imersată în ecosistemul digital are o încredere exacerbată în propriile competențe digitale și în capacitatea de a naviga riscurile online, în timp ce datele obiective indică vulnerabilități sistemice semnificative și un decalaj major între autopercepție și realitatea măsurată la nivel european. 

Acest lucru e vizibil și în studiul „Student în România. Tânăr în România”, realizat în iunie 2025 de Zbabing pentru Fundația Friends For Friends și BRD – Groupe Société Générale, în ceea ce privește felul în care tinerii se raportează la potențialele locuri de muncă: în topul celor mai de apreciate categorii de angajatori, companiile din sectorul IT se află pe primul loc.

Conform studiului, 87,7% dintre participanții la studiu au o părere bună sau foarte bună despre aceste firme, un nivel de apreciere mai ridicat decât orice alt tip de angajatori. Totuși, baza de selecție e mult mai redusă. Când vine vorba de autoaprecierea competențelor, un sfert (23,58%) dintre tineri spun că au competențe de programator IT, cu o diferență semnificativă între studenți și cei care n-au studii superioare (29,2% față de 20,3%). Aceste cifre, luate ad litteram, ar sugera un bazin uriaș de talente gata să fie absorbit de sectorul ITC, dar realitatea este mult mai temperată. 

Datele europene arată că doar puțin sub șapte procente dintre tinerii cu studii postliceale au competențe recunoscute de specialiști ITC. Nici la nivelul de joburi România nu stă așa de bine, cu un procent de 3,8% din totalul forței de muncă angajată în domeniu (penultimul loc, înaintea Bulgariei), față de media UE de 5%. 

Paradoxul poate fi explicat de cel mai recent raport de țară privind Deceniul digital 2025. România produce specialiști, dar nu-i ține acasă. Raportul european remarcă că România are „o rețea solidă de specialiști ITC instruiți la universitățile sale” și este unul din liderii europeni în ceea ce privește specialiștii în domeniu educați în învățământul postliceal (6,9% din totalul absolvenților), dar se confruntă cu dificultăți în a-i reține pe piața muncii interne, ceea ce duce la o stagnare a numărului total de specialiști angajați.

Prin urmare, poate că tinerii nu se supraapreciază? UE confirmă, iată, că România e bună la creat programatori – dar totuși româna NU este a doua limbă vorbită la sediul Microsoft, în ciuda miturilor, iar conform rapoartelor Eurostat, există și joburi pentru mulți dintre ei, din moment ce profilurile de „dezvoltatori și analiști de software și aplicații” sunt cele mai căutate, cu 57,2% din anunțurile de angajare online pentru specialiștii ITC (practic la nivelul UE, de 58%). 

Cum s-ar putea explica altfel decât prin supraapreciere diferența dintre procentul de specialiști „cu diplomă” și autoevaluarea mai optimistă a tinerilor în ceea ce privește capacitatea de a fi programatori? Cel mai probabil mulți sunt încă studenți, alții au făcut cursuri de programare în cadrul unor facultăți cu un profil de bază diferit (majoritatea inginerilor, indiferent de specializare, învață limbaje de programare), au urmat cursuri online (bootcamps, tutoriale) sau sunt autodidacți și programează ca hobby, fără a avea studii formale. Dar asta înseamnă, de asemenea, că destui dintre aceștia își supraapreciază competențele.

Lucrurile devin mai clare dacă observi că România se situează constant pe ultimul loc în rapoartele europene în ceea ce privește competențele digitale de bază. Conform Indicelui Economiei și Societății Digitale 2025 (DESI), cu date culese în 2023, doar 27,73% din populația României are aceste competențe și, chiar dacă pentru tinerii între 16 și 24 de ani procentul crește la 47,19%, – adică sunt cea mai competentă digital generație din România –, tot este mult sub media de aproape 70% a Uniunii Europene. 

Asta în condițiile în care România este un lider în UE când vine vorba de acoperirea rețelelor de foarte mare capacitate și a fibrei optice până la domiciliu, inclusiv în zonele rurale, și are cea mai mare rată de adoptare a internetului de mare viteză (>100 Mbps) din UE.

Când e vorba însă să se autoevalueze, apare o discrepanță majoră. Tinerii români au o încredere ridicată în propriile abilitățile digitale (74,33% se consideră avansați, cu o diferență de aproape 10% între studenți și restul tinerilor), o cifră care intră în contradicție flagrantă cu clasarea României pe ultimul loc în UE la competențele digitale de bază. Chiar dacă nu e o suprapunere exactă între populațiile studiate și când au fost făcute studiile (datele europene sunt din 2023), asta nu explică diferența de peste 25% dintre autoapreciere și evaluarea obiectivă.

Explicația acestui paradox este că familiaritatea este adesea confundată cu competența. Tinerii își evaluează abilitățile prin comparație cu generațiile mai în vârstă, mai puțin digitalizate, și echivalează utilizarea intensivă și pasivă a tehnologiei (social media, streaming, banking) cu o înțelegere profundă a acesteia.

De fapt, hiperconectivitatea este norma: 94,61% dintre tineri folosesc zilnic rețelele de socializare. Pentru generația actuală, prezența online nu mai e o opțiune, ci o normă socială implicită. Tinerii români sunt perfect aliniați la tendințele europene, din moment ce, potrivit Eurostat, 97% dintre tinerii cu vârste între 16 și 29 de ani din Uniunea Europeană utilizează internetul zilnic.

Totuși, conform unui raport OMS, România este pe primul loc la nivel mondial în ceea ce privește utilizarea problematică a rețelelor sociale în rândul adolescenților – 22%, dublu față de media internațională. Asta arată că expunerea timpurie nu este însoțită de o educație care să-i ajute pe tineri să navigheze în siguranță mediul online.

Paradoxal, o mare parte dintre respondenți declară că stăpânesc regulile jocului: 76,92% cred că pot „identifica ușor tentativele de fraudă din mediul online”,  iar 82,72% declară că „știu să identifice știrile false în mediul online”. 

Însă mediul online se degradează rapid, iar asta nu e arătat doar de apariția peste noapte a unui candidat prezidențial, ci și de date mult mai concrete. Dintr-un raport pe anul 2024 al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) reiese că numărul fraudelor informatice raportate a crescut cu 40,2% față de anul precedent, în timp ce atacurile de tip malware au explodat, înregistrând o creștere de 286,8%.

Modul destul de autodidact în care tinerii explorează spațiul digital se vede și în ceea ce privește partea financiară. Majoritatea (75,22%) au adoptat pragmatic instrumentele financiare digitale, precum aplicațiile de e-banking, și aproape jumătate au adoptat semnătura digitală (43,66%), dar un segment semnificativ, de aproximativ 20%, se angajează în activități cu grad ridicat de risc, precum investițiile în acțiuni și criptomonede (17,78%) și jocurile de noroc online (19,88%).

Rata de adoptare a instrumentelor bancare este și mai mare în rândul studenților (81,5%), ceea ce sugerează că viața în centre urbane, interacțiunea cu sistemul universitar (plata taxelor, primirea burselor) și un grad mai mare de independență financiară accelerează tranziția către serviciile bancare digitale.

Studenții sunt vag mai responsabil când vine vorba de jocurile de noroc online (cu 2,5% mai puțin ca non-studenții), dar nu e o diferență semnificativă când e vorba de acțiuni și criptomonede – cincimea tinerilor care preferă activități financiare de risc nu e afectată de studii. 

Într-un context în care reglementarea industriei jocurilor de noroc online –mai ales în privința publicității adresate tinerilor – este deficitară, iar nivelul general de educație financiară în România necesită îmbunătățiri substanțiale, procentul semnificativ al acestor tineri cu profil de speculatori devine destul de problematic.

O altă posibilă explicație a felului în care se autoevaluează este și faptul că pentru tineri identitatea virtuală e parte integrantă a brandului personal. O majoritate de 59,54% declară că sunt „foarte atent cu imaginea mea din mediul online”, ceea ce înseamnă că aceștia fac un efort conștient în construirea și menținerea unei identități digitale curate. O ilustrare perfectă o constituie paginile de Instagram, adesea atent curatoriate, care funcționează ca veritabile portofolii de imagine personală.

Totuși, în ciuda atenției la imaginea digitală, doar foarte puțini dintre tineri, doar 13,69%, spun (sau recunosc) că folosesc aplicații de dating, e comportamentul online cel mai puțin autodeclarat de tineri. Studenții sunt ceva mai deschiși la această formă de interacțiune (15,8%), dar procentele arată fie că datingul se petrece în afara mediului digital, fie că e preferată social media pentru asta – ceea ce ar explica parțial curatorierea conținutului – fie că există o percepție negativă asupra acestui tip de aplicații.

Pe de altă parte, există și un efect contrar în ceea ce privește imaginea digitală. Un segment substanțial de 32,37% afirmă că „evită să fie vizibil pe rețele de socializare și platforme online”, ceea ce reprezintă de asemenea o alegere conștientă de faptul că identitatea digitală e o formă de validare socială. Mediul digital este perceput ca fiind de înaltă presiune, iar dorința de a evita vizibilitatea este o reacție la anxietatea, epuizarea și riscurile asociate cu această expunere constantă.

E posibil ca o parte dintre aceștia să înlocuiască un tip de interacțiune digitală cu alta. Jocurile online reprezintă o activitate cotidiană pentru aproape un sfert dintre tineri (23,08%), cu o prevalență notabil mai mare în rândul non-studenților (25,2%), ceea ce indică o ancorare puternică în divertismentul digital. Dar această implicare zilnică masivă nu este doar o formă de petrecere a timpului liber, ci și un indicator al unui model de consum digital pasiv și cu potențial de adicție.

Riscurile care-i facă pe unii tineri să se retragă de pe social media includ cyberbullying-ul. În 2020, o treime dintre ei spuneau că știu pe cineva care a fost agresat online, iar un raport al Salvați Copiii din 2023 arată că 40% dintre aceștia au experimentat o formă de agresiune online, iar cei care au asistat la bullying au ajuns la peste 82%. 

În esență, tensiunea creată de fenomenul de „context collapse” – dispariția granițelor dintre cercurile sociale (prieteni, familie, colegi de școală sau job) – îi forțează pe tineri să adopte strategii defensive: fie construiesc un brand personal atent finisat și universal acceptabil, fie se retrag în anonimat pentru a scăpa de judecată.

Mai grav e că din urmă vine o generație și mai imersată, care a interacționat cu Roblox sau TikTok încă de la vârsta de 5-10 ani, în condițiile în care actuala generație e deja „always on”, iar România încă nu are, spune Rise Project, campanii naționale de prevenție și a programelor de educație care să vizeze dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de cetățenie digitală.

Tinerii din România (și în special studenții) se simt cei mai stăpâni pe ei când vine vorba de identificarea fraudelor și a dezinformării. Cu 82,78% care spun că știu să identifice știrile false (86,4% la studenți) și 76,92% care știu să identifice fraudele online (81,2% dintre studenți), ai spune că România tânără e blindată în fața oricărei tentativă de a o păcăli.

Tinerii cred că fac parte dintr-o o generație “digital-savvy”, vigilentă și imună la amenințările digitale, capabilă să discearnă în mod natural pericolele din spațiul virtual. „Mie nu mi se poate întâmpla”, dar ceilalți poți fi păcăliți de hackeri sau sunt mai vulnerabili și ușor de influențat de mesajele deformate și știrile false din media și de pe rețelele sociale, cred tinerii, un fenomen numit și „efectul celei de-a treia persoane”. Ea e dublată este adesea dublată de un bias cognitiv de tip Dunning-Kruger: tocmai lipsa unor competențe avansate îi împiedică pe tineri să-și evalueze corect propriile limite.

Această încredere excesivă poate duce la comportamente riscante: utilizarea de parole slabe, reutilizarea credențialelor, ignorarea avertismentelor de securitate sau click-ul pe linkuri suspecte, pentru că ei sunt convinși că vor putea gestiona orice consecință.

Cât privește detectarea știrilor false, trebuie ținut cont și de faptul că dezinformarea modernă nu funcționează neapărat prin a cere să crezută în mod literal, ci prin generarea unei atmosfere de neîncredere, cinism, polarizare și epuizare emoțională. Având în vedere imersiunea lor cvasipermanentă în mediile (94,61% utilizare zilnică), tinerii sunt supuși unei expuneri cronice care, în timp, le poate submina mecanismele de apărare critică. Degeaba detectează falsurile când le văd, dacă nu au reziliență vor deveni ulnerabili la manipulare.

În esență, datele conturează portretul unei generații care suferă de o «incompetență inconștientă» în spațiul digital. Tinerii echivalează familiaritatea cu competența și cred că utilizarea frecventă și semipasivă a tehnologiei digitale (navigarea și postarea pe rețele sociale, vizionarea de conținut video, comunicarea prin mesagerie) cu competențe digitale reale (gândire critică online, analiză de date, creare de conținut complex, securitate cibernetică).

Fenomenul nu e local, ci se petrece la nivel european. Un studiu mai vechi al fundației ECDL arăta că autoevaluarea este un predictor slab al abilităților practice, chiar și în țări considerate avansate digital.

Această autoevaluare optimistă introduce un decalaj de percepție care ar trebui luat în calcul de cei care-și propun să creeze programele educaționale menite să acopere deficitul de competențe, pentru că, altfel, o întreagă generație care se crede competentă digital va alege să le ignore. Orice program educațional este sortit eșecului dacă nu adresează mai întâi decalajul de percepție. Tinerii trebuie să înțeleagă că a folosi internetul nu este același lucru cu a-l stăpâni.

Chiar dacă există o elită IT (revin la cei 23,58% care știu să programeze), și aceea probabil umflată de respondenți care au urmat cursuri introductive sau au învățat noțiuni de bază pe cont propriu, există o majoritate care mai are de învățat și nu știe asta.

Școala trebuie să depășească simpla predare a competențelor IT și să integreze obligatoriu module de alfabetizare media, gândire critică, securitate cibernetică și igienă mintală online – acum, puținele campanii private în aceste scopuri sunt fie prea limitate ca anvergură, fie prea puțin vizibile.

Este nevoie și de reguli clare de o responsabilizare mai clară a companiilor de social media și a platformele de jocuri sau de pariuri, în linie cu eforturile europene, pentru o transparență mai mare a algoritmilor, instrumente mai eficiente de control parental și limitare a timpului, și restricții mai severe privind publicitatea agresivă țintită către tineri.

Poate astfel, pentru generațiile viitoare, diferența dintre competența percepută și cea reală va începe să se reducă. Dar acest progres va putea fi măsurat abia atunci când studiile europene vor situa România, măcar, în aproprierea mediei europene a competențelor digitale – și nu ca acum, pe ultimul loc.