Înscrie-te la a doua ediție BRD HUB START, programul dedicat organizațiilor studențești

Mindcraft Academy |\/| 6 august 2026

Organizațiile studențești locale din România se pot înscrie până pe 9 august 16 august 2026 la cea de-a doua ediție BRD HUB START, un program de dezvoltare organizațională lansat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Fundația Friends for Friends, cu susținerea BRD Groupe Société Générale.

În cadrul programului vor fi selectate 20 de organizații, care vor beneficia, pe parcursul unui an, de bootcampuri, consultanță, mentorat și acces la resurse financiare. Dintre acestea, 10 organizații vor putea obține granturi de până la 75.000 de lei pentru implementarea propriilor planuri de dezvoltare și a unor activități adresate comunităților din care fac parte.

Înscrierile se fac aici până pe 16 august.

BRD HUB START își propune să ajute organizațiile studențești să devină mai puternice, mai reziliente și mai conectate la comunitățile lor. Pe termen lung, programul urmărește dezvoltarea unor echipe capabile să gândească strategic, să construiască proiecte sustenabile și să creeze comunități sănătoase, incluzive și deschise dialogului.

Organizațiile selectate vor începe programul cu un bootcamp de dezvoltare organizațională, care va include sesiuni interactive despre management, fundraising și comunicare strategică.

Încă din etapa de selecție, organizațiile preselectate vor trece printr-o analiză individuală realizată prin platforma crestem.ong. În baza acesteia, echipele vor primi feedback personalizat și recomandări pentru îmbunătățirea proceselor interne și creșterea sustenabilității organizației.

După primul bootcamp, fiecare organizație va prezenta în fața unui juriu un plan de finanțare construit pornind de la propriile obiective operaționale. Planurile vor trebui să includă și activități prin care organizațiile se implică în comunitatea extinsă.

În urma procesului de pitch, vor fi selectate 10 organizații care vor primi granturi de maximum 75.000 de lei. Organizațiile care nu vor obține finanțare vor putea continua programul și vor avea acces la etapa de consultanță.

Toate cele 20 de organizații vor putea solicita, pe durata programului, resurse suplimentare dintr-un Booster Fund în valoare totală de 125.000 de lei, destinat unor nevoi și activități punctuale.

Cine se poate înscrie

BRD HUB START se adresează asociațiilor studențești locale din România, nu structurilor federative sau organizațiilor naționale.

Sunt căutate organizații care vor să investească timp și energie în propria dezvoltare, să își analizeze procesele interne și să implementeze schimbări concrete. Acestea trebuie să fie interesate să își crească impactul și vizibilitatea, atât în comunitatea studențească, cât și în relația cu instituții, organizații și alți actori relevanți.

Organizațiile participante trebuie să fie dispuse să desfășoare activități în HUB-urile BRD din universitățile din țară și să promoveze valorile democratice, incluziunea, diversitatea, echitatea și respectarea drepturilor.

Pot aplica atât organizațiile care nu au mai participat la BRD HUB START, cât și cele prezente la ediția anterioară. În procesul de selecție vor avea însă prioritate organizațiile care intră pentru prima dată în program.